Cititul- o ruşine?

Sunt genul de om care încearcă să vadă doar părţile bune ale celor din jur. Evit să judec, să pun sentinţe şi să generalizez. Dar acum puţin timp, ceva m-a întristat. Cunoşteam realitatea, însă nu fusesem pălmuită cu ea…

Mai ştiu şi că puterea exemplului are un cuvânt greu de spus în formarea unei persoane, în conturarea personalităţii unui copil, în special. Andreea, surioara mea, deşi neagă, încearcă să mă imite- inconştient poate. Iar de unele din activităţile pe care le face şi ea, văzându-mă pe mine, pot spune că sunt chiar mândră.

Exersează şi ea această joacă liberă şi plină de viaţă a fotografiei, uneori surprinde imagini mai mult decât reuşite. Se vede că face asta cu plăcere şi că îşi doreşte să fie din ce în ce mai bună.
De altfel, şi în cazul muzicii am observat că o influenţez. Recent, am descoperit muzica Alexandrinei Hristov- muzică ce se ascultă cu inima- iar Andreea, la început a cam strâmbat din nas auzind piesele. Nu a durat o săptămână până să-şi schimbe părerea. Acum ascultă Alexandrina Hristov pe repeat.

Ştiu că e vârsta la care încearcă din răsputeri să se găsească pe ea însăşi, vârsta nesiguranţei, a instabilităţii şi a încercării de a renunţa la copilărie, în favoarea unei înşelătoare dorinţe de ‘a se face mare’- 12, 13 ani.

De fapt, vreau să ajung la idea de lectură, citit din plăcere- de voie, nu de nevoie. Mă vede citind, vede că îmi place şi că îmi doresc să am timp şi să pot citi şi mai mult şi asta o influenţează. Încearcă şi ea, din proprie iniţiativă. Îmi cere sfaturi şi recomandări. Ehehe. Şi aşa voia fata mea să citească şi aseară (era cam 11 pm). I-a spus colegului cu care vorbea pe mess că o să iasă în scurt timp şi că, cel mai probabil, o să citească. Băieţelul în cauză, auzind vorbe referitoare la o aşa faptă măreaţă, a fost surprins. Foarte. Ei bine, atât de surprins, încât şi-a arătat clar uimirea- a pus chiar şi un status despre asta. Are şi el, copilul, un frate de vârsta mea, dar poate că ei practică alte ‘sporturi’, iar lectura de plăcere, de bună-voie, e undeva sus, de neatins. Dar astea sunt doar supoziţii nefondate.

Şi mă întreb… a ajuns cititul o ruşine?

(- că tot spuneam de Alexandrina…)