E frumos să poţi face ceea ce îţi place, să faci lucrurile cu drag, fără să ai neapărat nevoie de ceva/cineva care să te împingă de la spate. Pur şi simplu să decurgă normal totul, să investeşti pasiune şi timp, creativitate şi atenţie. Vreau ca pe viitor să nu mă schimb prea mult, mă văd aceeaşi în linii mari. Vreau să fac lucrurile cu drag, să fiu folositoare, să am timp pentru mine şi pentru ceea ce iubesc într-un anume fel. Totuşi viitorul îmi pare un amestec de gaze, un amestec de particule ce se apropie în încercarea de a forma un întreg, pentru ca apoi să se depărteze, speriate unele de altele. E agitat viitorul ăsta. Agitat şi nesigur. Deciziile încă nu au fost luate, iar el nu poate prinde contur, oricât încerc eu să îi creez o imagine. Cine voi fi? E greu chiar şi de imaginat; abia pot să îmi dau seama uneori cine sunt…

Vreau să culeg voinţă de la cei ce reuşesc, să asezonez cu bunătate de la cei ce iubesc şi cu speranţă din ochii celor ce cred.
De mâine vreau să iau atitudine. De mâine sunt eu. De mâine o să mă caut. Şi poate că prin exerciţiu, o să mă găsesc… Azi e deja mâine.
noiembrie 2009 002