Şi oare câte suspine şi câte săruturi, câte despărţiri şi regăsiri s-au conturat în spaţiul grăbit al metroului? Câte lacrimi rostogolite pe obraji obosiţi, printre oameni străini şi-au purtat sarea între staţii şi peroane? Câte jurăminte, decizii, visuri, idei au rămas captive sub oraşul-morulă? Câte inspiraţii şi expiraţii mai adună şi cine mai spală şinele cu aripi frânte cristalizate în lacrimi aşa cum o fac oamenii trecători în lume? Şi ce mai urmează?! Urmează staţia…