Tinereţea e un vagon în alunecare rapidă pe-o pereche de şine, pe-un drum necunoscut… şi te aflii pe plafonul acestui vagon, uneori zgârii cu unghiile metalul rece, nedorind să te pierzi în pustiul şi sălbaticul de pe margini. Tinereţea e un vagon în alunecare rapidă pe plafonul căruia te aflii şi , cu o mobilitate uimitoare, înnăscută, culegi stele… Stelele sunt visuri şi dorinţe pe care le-ai avut cândva şi cu care vrei să-ţi decorezi vagonul fad…
Duci cu tine, pe plafonul alunecos şi alte zâmbete şi alte glasuri vii… Se întâmplă însă ca glasurile să dispară în întunericul din spate, căzând, acoperite de tumultul şinelor. Se întâmplă dar ca glasurile să mai şi rămână lângă tine, pe-un vagon vecin sau chiar pe-al tău, întărindu-ţi slăbiciunile, acoperindu-ţi goliciunea şi rănile cu propriul trup, cu propriile braţe îmbrăţişându-te…