Fără titlu.

Hristos a înviat!

… după Săptămâna Patimilor, în serile căreia la bisericile de pretutindeni au avut loc slujbele numite Denii. Nu voi porni o discuţie legată de credinţă şi tradiţii. Eu cred doar că bunătatea şi iubirea se află în sufletele noastre în diferite proporţii, diferind de la persoană la persoană, în funcţie de conştiinţa şi moralitatea fiecăruia, iar mersul la biserică nu are un impact foarte puternic în acest sens.

Însă am trecut săptămâna ce tocmai s-a încheiat pe la biserica din satul bunicilor şi chiar dacă am încercat să fiu atentă la ceea ce se vorbea şi se cânta şi chiar dacă îl respect enorm pe preot, nu am putut să nu observ bătrânele ce se socotesc a fi mari credincioase şi dau indicaţii tuturor celorlalţi; bătrânele acelea pentru care fiecare nouă superstiţie provoacă unde puternice în lacul liniştit al vieţii de după pensionare… (“Maică, nu e bine să…”)

De asemenea, nu am putut să nu observ fetiţele de clasa a 7-a care veneau îmbrăcate mai ceva ca la discotecă; fetiţe pe care bunica mea le apreciază. (“Uite, fetele alea vin mereu la biserică”) şi nici pe doamna simandicoasă care mai avea puţin şi adormea nu o voi uita- pentru că am călcat-o din greşeală pe picior. 😀 Mă întreb dacă m-a înjurat atunci, pe moment, sau a aşteptat să părăsească lăcaşul sfânt. 🙂

Să nu uit de băieţii poziţionaţi strategic lângă uşă, care mi s-au adresat cu ‘Guriţă’ atunci când am ieşit să aprind lumânări sau de tipul în alb şi de tipa micuţă cu care se giugiulea…în cimitir 😀 .

Tot în timpul slujbei, un nene împrăştia ştirea şocantă cum că Becali a fost eliberat, iar un copilaş de vreo patru anişori îşi bombarda bunica cu numeroase întrebări. ( din conversaţia lor mi s-au părut interesante replicile:
‘Mamaie, de ce cântă popa?’ – ‘Că aşa e frumos, mamaie’
‘Da’, mamaie, cât de veche e biserica asta?’ – ‘De o sută de ani’ – ‘Aaahaa… înseamnă că e de pe vremea dinozaurilor şi a piraţilor.’ )

În orice caz, o doză de mister există, iar frumuseţea specifică este prezentă şi ea de fiecare dată.

Trebuie să fim buni nu doar pentru că aceasta este ideea promovată de-a lungul secolelor de creştinism, ci pentru că asta trebuie să simţim…
Bucuraţi-vă.

red__n___blue_by_alexaaandra

Anunțuri

3 gânduri despre “Fără titlu.

  1. Adevarat a inviat!
    Nu stiu de ce da’ scenele cu giugiuleli in cimitir,cu persoane imbracate in tinuta de discoteca le-am vazut cam in toate bisericile in care am fost.E cam aiurea sa vezi lucrurile astea in biserica.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s