La cules stele.

Noaptea e luminată şi vorbăreaţă aici, lângă pădure. Se-aud bârfele şi şoaptele de iubire ale frunzelor încă tinere ce parcă cer înălţarea la stele, atingerea lor. Au şi frunzele copacilor din pădure idealuri proprii. Iar unele aproape că îşi împlinesc visul… cel puţin în ochii altor frunze, mai puţin norocoase, care au o poziţie mai aproape de pământul ce le oferă apă şi hrană; cele de jos au impresia că cele situate mai sus sunt fericite pe deplin, că ating stelele, dar nici frunzele şi nici noi, oamenii, nu ne-mprietenim atât de mult cu steluţele ce se întrec în sclipiri şi în iluzii în marea nopţii luminate de întuneric.

Asemeni frunzelor, unii avem un gram mai mult de noroc, putem trăi la marginea pădurii, cunoscând toţi trecătorii, ori în inima verde a sa, sortiţi unei vieţi în anonimat, însă întotdeauna lângă prieteni şi familie, mereu unici. Da.. Şi noi ne lăsăm purtaţi de vânt şi.. avem şi noi toamna noastră.

.

Anunțuri

3 gânduri despre “La cules stele.

  1. si toamna frunzele pica pe pamant si putrezesc…totul pentru a da viata primavara unei noi generatii de frunze:D (scoatem din ecuatie acele de conifere:P)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s