Destinul pietrelor

Dacă aş fi o piatră, mi-aş dori să fiu materia primă a unui sculptor, să îi stimulez creativitatea şi să mă modeleze, să-mi ofere toată atenţia sa- măcar pentru o scurtă perioadă ce ar însemna o fracţiune insignifiantă ca durată din existenţa mea de rocă.

Întreaga viaţă mi-ar fi liniştită, parcă aşteptând întâlnirea cu Marele Maestru. Aş sta sub cerul liber mii de ani, aş cunoaşte generaţii de oameni şi le-aş auzi vorbele trecătoare, spânzurate pe momentele vieţilor lor importante şi fascinante tocmai prin simplitate, prin efemeritate. Le-aş auzi certurile, şoaptele de iubire şi minciunile, i-aş cunoaşte mai bine decât oricine şi le-aş păstra amintirile, le-aş capta în memoria mea rece şi eternă.

Aş fi sărutată şi încărcată cu energia razelor de soare, aş putea vedea atâtea şi atâtea răsărituri printre bobiţele de rouă diferite în fiecare dimineaţă, printre firele de iarbă diferite în fiecare an, având alături vietăţi jucăuşe şi sortite pieirii ce mi-ar gâdila tălpile, trupul, obrajii… aş putea privi nostalgică apusuri spectaculoase fără a mă plictisi. Aş fi spălată de ploaie şi uscată de vânt. Aş putea crăpa şi mi-aş vedea copiii- ar fi lângă mine mereu dacă furtunile vieţii ne-ar ocoli. Iar de nu ne-ar ocoli, i-ar prinde în vârtejul său şi i-ar duce departe, însă ei ar rămâne mereu trup din trupul meu, amintiri din amintirile mele.

Ca piatră, aş cunoaşte liniştea, dar şi agitaţia, aş şti ce înseamnă viaţa, dar şi moartea, părţi din mine ar fi netede, iar altele, neşlefuite. Timpul nu m-ar înspăimânta şi aş fi plină de importanţă chiar prin existenţa-mi banală, plină de semnificaţii şi de simboluri. De fapt, timpul şi-ar semna condica în şi pe mine, mi-ar influenţa aspectul păstrându-mi totuşi frumuseţea.

Dar, ca piatră, nu mi-aş dori să fiu călcată de tălpi nepăsătoare şi murdare, nu aş vrea să fiu aruncată în oameni sau în animale şi nici înecată pe fundul unui lac. Nu aş merita asemenea soartă, pentru că nu aş fi niciodată invidioasă pe alte pietre, preţioase ori mai norocoase decât mine. Nu aş invidia pietrele ce construiesc Piramidele şi nici pe cele de pe creste, cele care au zilnic sub privire peisaje minunate. Nu, mi-aş aştepta liniştită schimbarea.

Şi chiar dacă voi fi la îndemâna oricui, doar un suflet deosebit mă va remarca într-o zi, după atâta aşteptare, mă va modela, va pune în sufletul meu de piatră aspiraţiile şi concepţiile sale, va înfăţişa prin mine realitatea viselor şi ideilor proprii. Acesta va fi artistul meu, cel care va şti câtă atenţie să îmi acorde. Iar după ce actul creator se va sfârşi, chiar dacă el va întâlni şi alte pietre, eu voi rămâne unică şi voi aparţine din nou lumii, sinceră şi dezgolită, tăcută, dar de data asta spunând multe şi amintind pentru eternitate de cel ce m-a creat… andreea001

Anunțuri

12 gânduri despre “Destinul pietrelor

  1. hm, dupa cum iti si spuneam, nu stiu ce piatra as fi, probabil una normala, asa cum gasesti pe orice drum, dintr-o destinatie fara prea mare importanta.. cred totusi ca diferenta o va face locul in care ma voi afla.
    m-as vedea o micuta piatra lucioasa stand sfioasa langa un raulet de munte, cu un aer rece care sa ma gadile usor la baza.. si un peisaj simpatic in jurul meu :D.

    Apreciază

  2. hmmm ce piatra as vrea sa fiu… 😕

    O piatra pe care o gasesti in mare si te minunezi de forma si culoarea ei, care sa o duci apoi acasa sa o pui pe terasa intr-un bol de sticla si sa fie furata de vreo pasare curioasa care sa plece cu ea spre ‘tarile calde’ unde sa o scape inapoi intr-o mare,intr-un ocean si iar sa fiu gasita si pierduta, sa vad lumea toata 8->

    Apreciază

  3. probabil o piatra veche,care sa stie multe,sa vada multe.care sa stie cum era lumea acum 200 de ani sau mai mult si care sa reziste mult mult:Do piatra curioasa si batrana adica ;))

    Apreciază

  4. Superb…Ideea de fiinta in stare minerala a fost foarte putin exploatata in toate formele de arta.Are deci o doza mare de originalitate.Simbolul pietrei e unul din cele mai complexe si ,in consecinta,suporta multe interpretari.Tu ai avut in vedere mai ales piatra ca martor mut si peren al trecerii timpului si, in al doilea rand,piatra ca materie prima de creatie pentru artist(cu aluzie la mitul lui Pygmalion).Ambele ipostaze pot fi comentate si reinterpretate asa cum dorim.Felicitari!

    Apreciază

  5. Salutare . Demult intru pe pagina ta de web si imi place ceea ce vad . Si eu am deemult bloguri /site . Poate ai dori sa facem un banner exchange sau link exchange sa ne ajutam unu pe altu te rog detinem si un radio anti manele multumesc .ma poti contacta pe idul info.whisper de messenger sa vorbim multumesc o zi buna

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s