Veste-am adus…

Zăpada îi scârţâia sub picioare şi frigul îi desena viitorul în aburii ce pluteau… Haina îi era groasă şi călduroasă, dar şi gerul era destul de dur. Era aproape şase dimineaţa şi un întuneric tăcut. Se întorcea de la biserică, unde aprinsese lumânări la mormântul tatălui său. Acum însă înainta în începutul de dimineaţă de Crăciun, gândindu-se la cei trei copii de acasă, pierduţi în visele lor nevinovate, pline de emoţie şi de aşteptare. Nicu avea să se întoarcă şi el de la biserică peste o jumătate de oră, cu o barbă albă ce îi acoperea faţa, cu un cojoc întors pe dos şi cu un cearşaf alb în jurul brâului. Dar înainte să bată în mica fereastră rotundă a casei lor, va călca şi alte praguri, va asculta multe poezii…

Maria intră în cea mai mare linişte în bucătărie. Avea de pus tacâmurile, şerveţelele, lumânarea rotundă şi parfumată cu care copiii se obişnuiseră deja în perioada Crăciunului, de tăiat fursecurile, de pus sarmalele la încălzit. Iar semi-întunericul din încăpere nu o împiedica să facă toate acestea. Îşi cunoştea casa ca pe propriile buzunare şi fiecare colţişor îi purta amprenta.

Privi spre fotografia de pe etajeră, făcută cu exact un an în urmă. Zâmbi amintindu-şi cum, înainte de a ajunge să împartă daruri, Moş Crăciun fusese fugărit de câinii vecinului, scăpaţi din ţarc. Era fotografia alb-negru, dar tot se observau urmele de noroi de pe haine şi urmele de oboseală din ochii ‘bătrânului’.
Gândind că în scurt timp Nicu avea să ajungă, Maria intră în camera copiilor. Se aşeză lângă Sergiu, unul dintre gemeni, îl mângâie protectoare, iar copilul lăsă să îi scape dintr-un vis alb, un oftat uşor. Acum, surprinse de căldură, pleoapele îi căzură grele şi păreau să nu îi asculte mesajul de a sta trează.
Însă un ciocănit în geam o smulse dintr-un vis ciudat, în care schimba din nou scutece…

-Copii! Repede, repede. A venit Moşul.

Cu ochii mici, Teodora, Sergiu şi Mihai se priviră complice şi, realizând că se întâmplă cu adevărat, îşi zâmbiră. Teodora alergă la uşa de la intrare, fluturându-şi buclele blonde. Cu ochii mari, mulţumită că năzbâtiile făcute de-a lungul anului contează, la urma urmei, mai puţin decât faptul că a fost şi cuminte, îi deschise bătrânului înalt şi drept pe care îl cunoştea încă de mică. În urma ei, mama îi aducea de mână pe fraţii săi pe holul răcoros şi întunecat, în care doar luminiţele bradului pâlpâiau. Copiii, emoţionaţi şi curioşi, aveau însă nevoie de un impuls venit din partea adulţilor. Era de ajuns doar să înceapă, apoi nu se mai opreau din povestit, îmbrăţişat şi spus poezii.

-Oho, dragii mei, sunt tare obosit. Nu aveţi un scaun pentru Moş? Vin de la atâţia alţi copii, am zburat prin multe ţări…

Grăbită, Teodora îi aduse celui pe care îl considera bunicul său un scaun mai mare decât ea… Apoi îi ceru voie să se aşeze prima în poala sa şi să ii povestească ultimele întâmplări…

-Da, Moşule. Şi tati a crezut că eu am dat tot laptele pisoilor şi m-a certat, dar nu a fost vina mea.

-Hm. Şi nu şi-a cerut scuze apoi? Ehe, sunt sigur că şi-a cerut scuze. Teo, draga mea, poeziile pe care mi le-ai spus sunt foarte frumoase, dar vorbeşte-mi acum şi de familia ta. De mami, tati şi de fraţii tăi mai mici.

-Mami mă învaţă să citesc iarna asta, pentru că o să merg la şcoală în curând, tati e cam ocupat şi cred că nu îi place de tine, pentru că nu e niciodată acasă când vii, iar ăştia mici sunt cam plângăcioşi, da’ îi iubesc. Totuşi, eu vreau o soră. Să facem haine pentru păpuşi amândouă, să o ajutăm pe mami la prăjituri, să…

O oră mai târziu, pe uşa casei lor intra ‘tati’, cu buzunarele pline de nuci şi de covrigi. Îşi îmbrăţişă copiii, îşi sărută tânăra nevastă şi aşteptă, aparent curios, până când cei mici terminară de arătat cadourile primite. Stăteau în sufragerie, cu hârtie colorată împrăştiată pe toată podeaua. Din bucătărie venea un miros îmbietor de sarmale şi de scorţişoară. Râsetele şi încântarea umpleau casa, dar, mai ales, sufletul său de tată, de Moş Crăciun…
Brusc, din bucătărie se auzi ca şi cum cineva ar fi căzut…

___________________________________________________________

Continuarea, de Revelion. 🙂
Până una, alta, vă doresc un Crăciun fericit. Nu prea am ce cadouri să vă fac, dar am o mică, mică idee. Mailuri în viitor. Cine vrea unul de la mine, să îmi spună. Eventual, să îmi dea şi nişte indicii de care aş putea să mă leg, indicii pe care să le împletesc, să le deşir…

Faceţi din fiecare zi o poveste. 🙂
Alexa.

Anunțuri

11 gânduri despre “Veste-am adus…

  1. Iti multumesc mult pentru mi-ai vizitat blogul si mi-ai fost alaturi atat in momentele fericite, cat si in cele mai putin fericite … momente in care am avut nevoie de prieteni, fie pentru a-mi impartasi starea de exubernta, fie pentru a primi cateva cuvinte care sa-mi inlature nelinistile.
    De asemenea, iti multumesc mult pentru urarile frumoase si iti doresc sa ai sarbatori fericite in continuare alaturi de cei dragi tie si sa primesti multa iubire.
    Sa nu incetezi niciodata sa crezi in vise si incearca sa gasesti puterea de a transforma fiecare zi urata intr-un simplu zambet, caci zilnic exista momente care pot trezi in sufletul tau emotii, sperante si care iti pot aduce mari bucurii !
    CRACIUN FERICIT!

    Apreciază

  2. Va urez,cam cu intarziere,sarbatori fericite!
    Povestea ta e foarte frumoasa,abia astept continuarea.Iata ca vremea e urata in aceasta zi de Sfantul Stefan.Poate de Anul Nou va fi mai frumos.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s