Veste-am adus… din nou

(aici- prima parte)

Zăpada de Crăciun se topise cu optsprezece ani în urmă, atunci când Maria aflase că dorinţa Teodorei se va împlini- va avea încă un copil. Ba mai mult, aşa cum fetiţa dorise, o altă copilă îşi croi drum spre lume, în familia lor. Elena.
Acum, în ajun de Anul Nou, stăteau toţi în jurul mesei la un pahar de vin. Teodora era studentă la medicină, în ultimul an. Gemenii, petrecăreţi şi veseli de felul lor. Iar Elena, mezina familiei, era… îndrăgostită şi îl avea alături, în sânul familiei, pe Vlad, prietenul ei.

Cei doi se cunoscuseră în acel an la mare, neştind că de fapt, stau aproape unul de celălalt. Briza i-a adus împreună, iar razele soarelui au încălzit relaţia lor începută ca o frumoasă prietenie. Vlad era cu doi ani mai mare decât ea, dar era din cale-afară de cuminte şi de liniştit. Iar atunci când îi avea pe cei din familia Elenei în jur, clipele treceau parcă altfel… era un soi de relaxare nostimă pe care o simţeau cu toţii, iar fiecare discuţie începea şi se termina cu o glumă. Râsul dărâma orice barieră şi dizolva inhibarea.

Aveau de colindat. Acum erau pregătiţi, îmbrăcaţi în diferite costume, şi gata să pornească prin sat, să împrăştie veselie. Era momentul lor preferat- carnavalul de Anul Nou. Şi în această ultimă seară din an, erau cu toţii o familie de ţigani, gata să danseze, să cânte, să zâmbească şi să ureze ‘La mulţi ani’.
Au fost primiţi în toate casele în care se duseseră să colinde. Şi fiecare familie îi poftea la un pahar de vin. Aşa că… fetele nu mai simţeau frigul, iar Vlad începuse să se simtă rău.
-Mamă, cred că ăsta n-a băut atâta vin în toată viaţa lui, glumeau gemenii.
-Eh, lasă, mamă. Ajungem acasă imediat şi o să îşi revină.
Ajuns acasă, Vlad căuta un loc în care să fie întuneric. Vinul nu-i picase bine şi simţea că lumina în deranja. Găsise masa. De fapt, spaţiul de sub aceasta. Se aplecă, dădu faţa de masă într-o parte şi îşi făcu loc pe parchetul rece. Bineînţeles, fapta sa a fost un bun subiect de glume mult timp după, dar pe moment, nu-i păsa.

Petrecerea în familie a continuat totuşi. Se dansa, se cânta, se glumea, se povestea. Iar Vlad era tot sub masă. Abia după câteva ore, la insistenţele Elenei, el ieşi de acolo foarte serios şi totodată ruşinat. Atunci se făcu linişte şi toţi se uitau la cei doi care se ţineau de mână.
-Mamă, tată, vrem să vă spunem ceva.
Cu ochii în pământ, tânărul se adresă părinţilor Elenei:
-Domnilor, vrem să ne căsătorim.
Linişte. Mâinile lor se strângeau mai tare acum… Însă râsetele gemenilor sparseră gheaţa. Treptat, începură cu toţii să râdă…

________________________________________________________________

Nu trebuie să vă placă ce am scris. Am modelat această continuare doar pentru că aşa am promis. Şi… dacă tot nu am finalizat eu toate lucrurile pe care le-am început, am zis ca măcar acum, în al 12-lea ceas, să fac asta…
Unele din întâmplări sunt reale. Le-am amestecat şi m-am jucat cu ele. Numele aşa-ziselor mele personaje, la întâmplare.
Acestea fiind spuse, s-a mai dus un an. Un an plin, care a trecut repede. S-au întâmplat prea mult, aşa încât nici nu am avut timp să asimilez toate cele petrecute.
Am de mulţumit multor persoane care mi-au fost alături, m-au ajutat, sau pur şi simplu mi-ai vorbit frumos.
Pe lângă cei din ‘offline’, trebuie să le mulţumesc aici următorilor:
Pellargonia. Prezenţa ta pe blogul meu este ca o răsplată pentru ceea ce fac, de altfel, cu plăcere. Doar pentru că ştiu că o persoană adultă, ba chiar un cadru didactic îmi citeşte şi apreciază cuvintele, continui şi încerc să fiu (atât cât pot) serioasă.
Mircea. Îţi mulţumesc pentru cărţi şi… pentru tot. Pentru că te interesează dacă mai trăiesc 😀 şi pentru că eşti un om super, chiar dacă la început nu-mi plăcea să citesc la tine o grămadăăă de chestii despre ţigările fumate în copilărie.
Cartim. Îţi mulţumesc pentru prietenie şi pentru timpul acordat. Şi pentru că astfel cunoşti partea aceea din mine pe care o las la vedere aici, pe blog.
DianaEmma şi Theodora. Vă mulţumesc pentru comentarii şi sprijin. Sunteţi amândouă deosebite şi cei ca voi parcă mai luminează întunericul ăsta…

Vouă şi celorlalţi, care citiţi gândurile mele călătoare de la 17 ani, vă mulţumesc.
La mulţi ani.

Anunțuri

11 gânduri despre “Veste-am adus… din nou

  1. Multumesc , nu ma asteptam sa fiu printre cei amintiti in articolul tau.
    Ma flateaza si ma motiveaza acest lucru.
    Timpul acordat blogului tau este o placere pentru mine.

    La multi ani !!!
    Un 2010 cat ma bun si plin de impliniri.
    Ne vedem cu bine la anul :p

    Apreciază

  2. Iti doresc La multi ani cu putina intarziere.Multumesc pentru aprecieri.
    Consider ca orice om tanar merita atentie si incurajare.De altfel asa ma port cu elevii mei in fiecare zi.
    Pentru tine:Continua!Fa in fiecare zi cate un pas spre implinirea viselor

    Apreciază

  3. La mulţi ani băi Kinder Pingui!
    Am şi eu nişte cârcoteli, dacă-mi permiţi:
    1. „şi… pentru tot.” În ce constă acest „tot”? Nu de alta, dar să ştiu şi eu cu ce am greşit :mrgreen: .
    2. Chestia cu ţigările e mai mult pt mine. Vreau să-mi reamintesc din când în când, cât de idiot am fost şi încă sunt.
    3. Poate cel mai important aspect: NU Mircea, DA Miştotică :mrgreen: .

    Apreciază

  4. Am crezut ca am gresit blogul 😛
    Vad ca Baiatul Ciudat a tinut cont de remarca ta si si-a cumparat domeniu 😛 😛 si acum te seaca cu adaugarea in blogroll 😛
    Ma distraza specime ca acesta. Ahhh , mi-a venit o idee de articol , se pare ca vei juca rolul de muza datatoare de inspiratie.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s