Afară ninge îndrăzneţ şi sălbatic. Şi mut. Între pereţii albaştri, singurul sunet e dat de respiraţia mea…
Aş vrea să prind fiecare fulg grăbit şi să-i scriu povestea.

Deschid fereastra, iar muzica înfundată a fulgilor în cădere acoperă freamătul verii pe care încă îl păstram în memorie. Talanga viţelului din vecini nu se mai mişcă, dansul frunzelor acum putrede e acoperit de alb… Doar câte un cocoş inconştient se mai aude de departe. Dealul se ascunde în ceaţă, în spatele scenei. Copacii abia se mai zăresc şi par a fi liane ce aduc mai aproape cerul…

Timpul de ce nu îngheaţă?! De ce nu se opreşte şi el sub norii încărcaţi, să aştepte cu gura deschisă fulgi bezmetici?
(1 februarie 2010)

Anunțuri

13 gânduri despre “

  1. E o iarna cum n-a mai fost demult.Dar ce sa facem,traim in zona temperata si ne putem astepta si la asta.Multe tari din emisfera nordica au patit-o chiar mai rau.

    Apreciază

        1. Nu ti-am raspuns din prima pentru ca e un subiect destul de important. Adica… sa fim seriosi. Cate nu s-ar putea intampla daca timpul ar ingheta putin, putin?! Pentru mine, cel putin, la momentul la care scriam randurile de mai sus, ar fi fost bine. As fi stat mai mult in mansarda mea draga, in liniste…

          Apreciază

    1. Nu m-a incuiat. Doar ca mi se pare putin aiurea sa purtam aici o conversatie. Oricum, la scoala vorbim intre hohote de ras…
      Si ca sa ii raspund la intrebare, noi inghetam si nu inghetam. De fapt, tocmai la asta ma refeream cu timpul inghetat- totul sa incetineasca, iar noi sa fim aceiasi in linii mari, mereu… Asa ca poti spune ca inghetam. Dar asta nu ne limiteaza si nici nu ne criogenizeaza 😀 Avem libertate de miscare, deci nu suntem intru totul inghetati.
      Dar nici nu vorbeam despre asta. Sentimentele mele erau altele si nu faceam un rezumat al stirilor meteorologice.

      Apreciază

  2. Timpul niciodată nu îngheaţă, din păcate pentru noi. El e nemuritor şi cel mai mare duşman al nostru. Niciodată, dar niciodată, karma nu o să îşi facă de cap cu el, pentru că el nu plăteşte niciodată pentru nimic.
    E nemuritor ! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s