Şi trecem…

Bunicii mei, cât au stat la bloc (o viaţă întreagă), au avut nişte prieteni excelenţi… Nea’ Sică şi tanti Cornelia. Aşa îi ştiu eu de mică. Şi tot de mică îmi amintesc cum mă trezeau dimineaţa încet, mă lăsau să mă dezmeticesc, îmi puneau ciorapii pe mine, şorţuleţul, pentru ca apoi să mă ducă până la grădiniţă, prin nămeţii cartierului.

Toată ziua eram pe la ei. Asta dacă nu erau ei pe la mine. Cu nea’ Sică mă uitam la desene animate, el se ascundea de mine pe sub masă, se punea la mintea mea… Ştiu că aveau o păpuşă cu cheie, care mergea de-a buşilea. O păpuşă curată, zâmbitoare, ca un copil. Aceasta şi câteva figurine de la ouăle Kinder pe care îmi plăcea să le aranjez în toate felurile lângă patul din dormitor erau singurele jucării din casa lor. Dar erau suficiente! Un delfin cu un zâmbet grosolan ce stătea drept, în propria coadă, un ursuleţ galben, un toboşar, o pisică tolănită pe o canapea, o altă pisică ce se uita în oglindă, ţanţoşă… Şi tot pe-acolo era oglinda lor mare! Acum îmi amintesc! Oglinda construită din mai multe părţi, ca un evantai, în care mă vedeam de 4-5 ori.

În bucătăria din casa lor am frământat prima cocă din viaţa mea, ei sunt singurele persoane cu care am făcut vreodată gogoşi. Acolo mirosea mereu a mâncare şi a ţigări Carpaţi. Uneori şi a ţuică… pe care vecinul o bea din păhărele subţiri şi înalte.
Ultima oară când am fost la ei în casă, acum câteva săptămâni, vecinul se uita pe Cartoon Network. Îmi spunea: “Lisandrooo!!”
Ultima oară când l-am văzut, era la balconul său de la etajul trei. Balcon de unde, cu ani în urmă, arunca găleţi de apă pe copiii care îndrăzneau să se urce în cireş înainte de 1 iunie. Pe 1 iunie dădea voie oricui să ia cireşe… L-am văzut, stătea cuminte, nu fuma. I-am făcut cu mâna… De azi nu mai e.

Anunțuri

5 gânduri despre “Şi trecem…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s