Nu vreau să mai tac!

Nu vreau să mai tac, pentru că am tăcut destul. Am tăcut şi am zâmbit ca o fraieră atunci când aveam ceva de spus, ceva de contrazis. Nu vreau să mai tac, pentru că nu am prea multe de pierdut dacă vorbesc…
Am tăcut şi aici, de frică şi de schimbare. M-am temut de posibile păreri, m-am temut de mine. Mi-am impus limite care oricum nu aveau vreo valoare şi m-am lăsat zdrobită de teama de a nu excela. Astfel am pierdut de sub priviri tot ce aveam. Entuziasmul, curajul, copilăria. M-am lăsat păgubaşă în faţa riscului- riscul de a scrie ceva ce nu e plăcut şi înţeles. M-am uitat pe mine, iar acum îmi e greu să mă regăsesc. Dar nu imposibil. 🙂

Nu vreau să mai zic “De mâine…”, pentru că şi azi e “mâine-le” zilei de ieri. Şi totul se întâmplă acum. Vreau să muncesc până la ultima picătură de timp, să nu-mi dau motive pentru ca mai târziu să regret ceva ce aş fi putut face…
Nu vreau să mă mai las dusă de vânt, vreau să dansez cu vântul şi să-l inspir în plămânii mei fragili.
Ce vreau? Vreau să schimb ceva. Vreau să mă trezesc şi să fiu omul care vreau să fiu. Asta e lupta noastră cea mai grea…
Vreau să accept cu o doză de optimism lucrurile pe care nu le pot schimba şi să muncesc să schimb ce a mai rămas… Undeva, simt că s-au înălţat câteva coloane solide care îmi stau la bază şi mă susţin. Deşi în mod constant totul se schimbă, totul, absolut totul şi deşi deseori putem avea impresia că existenţa nu are sens, că putem înfăptui doar lucruri mărunte, asta se poate schimba. Putem face schimbări pe plan local şi putem influenţa doar o mână de oameni, puţin în comparaţie cu aspiraţiile noastre, însă totul se poate extinde fără ca măcar să ştim. Şi asta… ar demonstra că o floare chiar poate face primăvară. Lupta cu morile de vânt nu e în zadar şi eu vreau să testez această idee.

Vreau să îi fac să zâmbească pe cei care au avut mereu încredere în mine, chiar şi în momentele în care eu nu am avut.
Vreau să zbor, să dansez, să cânt, să alerg, să scriu, să învăţ, să risc, să mă joc, să iubesc…
Am deschis fereastra, pentru ca aerul nou să intre. Acum nu mai poate ieşi. Nu îi rămâne altceva de făcut decât să aştepte să muşc curajoasă din el, din… golul care totuşi există.
Haideţi, că se poate!

Anunțuri

6 gânduri despre “Nu vreau să mai tac!

  1. in sfr imi dau seama ca exista si o jumatate plina a paharului, desi cealalta jumatate e goala…multumesc >:D<

    sper doar sa imi aduc aminte de cuvintele tale de fiecare data cand sunt pe punctul sa ma dau batuta:-<

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s