La lumina lămpii cu bec de 40W

Să alergi după cuvinte presupune atȃt de mult efort atunci cȃnd ȋncerci să te adresezi mai multor oameni, atunci cȃnd ȋncerci ca mesajul să-ți fie simplu, dar profund, sclipitor și ‘de ținut minte’. Ȋntotdeauna m-au atras creațiile omului. Ceea ce un om modelează cu propriile mȃini, pictează, fotografiază, interpretează, scrie… poate spune multe despre el și, cu puțin noroc, poate chiar transmite unor oameni potriviți mesaje cu mai multe simboluri și interpretări decȃt s-ar fi putut gȃndi creatorul lor.

Asta ȋmi place și mă fascinează! Ȋntȃmplarea. Viața. Simplitatea sa țesută cu complexitate divină. Multitudinea de posibilități, de șanse, de drumuri care se deschid la picioarele noastre, numai gata ca noi să pășim pe ele… Și cum se evaporă nicăieri toate aceste proiecții atunci cȃnd alegem să alergăm bezmetici tot pe poteca prăfuită cu aluni și muri pe margine, cu noroi și ciuperci otrăvitoare!
Chiar mici, limitați, imperfecți și aparent neȋnsemnați, putem face atȃt de multe. Ca șoriceii albi, noi suntem aceia care ȋnvȃrtim roțile unei societăți ȋn care… surpriză! …are loc fiecare.

Mergeam ȋntr-o dimineață la școală și, cu fiecare pas făcut de picioarele care cunoșteau drumul, ȋn graba de a ajunge cȃt mai repede, treceam pe lȃngă oameni. Necunoscuți. Și realizam imensitatea a tot ce este, a tot ce suntem.
Așteptam ȋntr-o seară să ȋnceapă spectacolul ȋn amfiteatrul hotelului și studiam ȋntr-un fel ciudat copilașii blonzi, cu obraji rozalii care erau pe scenă. Țipau, dansau, cȃntau, se ȋmbrȃnceau. Iar părinții ȋi fotografiau, ȋi luau ȋn brațe, ȋi sărutau cu cea mai mare dragoste. Și realizam atunci că fiecare om este un centru de univers. Ȋncercam tot atunci să ȋmi imaginez povestea din spatele fiecăruia și să ghicesc care ar putea ascunde ceva ȋntr-adevăr nou pentru mine, ceva inedit. Și mă gȃndeam la casele lor, la cum și-au ȋntȃlnit partenerul de viață… Nu am putut să clasific nimic. Așa cum nu pot să clasific titlurile cărților care mi-au plăcut foarte mult sau să fac un top ȋntre prietenele mele, așa simțeam atunci că fiecare om are o poveste ȋn spate, o poveste pe care eu nu am dreptul să o clasific sau să o judec ȋn vreun fel.

Suntem mulți. Ȋn jur de șase miliarde, dacă nu greșesc. Dar ce să mai ȋnțeleg eu cȃnd văd că ne trăim viețile urmȃnd ȋn mare parte același tipar, dar sunt izbită cu unicitatea fiecărui individ, cu larga paletă de moduri de viață pe care le putem adopta?! Suntem la fel sau suntem diferiți?! Sau detaliile sunt acelea care fac diferența?
Dar ce să mai ȋnțeleg?! Am ȋnceput cu ceva și am ajuns altundeva, ȋnsă mi-am lăsat mintea liberă măcar. După o convorbire de peste o oră și jumătate, care a născut zeci, poate sute (cine stă să le numere?) de ȋntrebări, iată-mă că ȋmi asum riscul de a fi imperfectă și aiurea ȋn mod public și… scriu aici. Cuvinte din noapte.

Și să-mi continui ideea, iată cȃt și cum mă fascinează ceea ce omul face. Mi-ar plăcea să fiu artist și să ofer oamenilor o parte din mine. Nu aș ști niciodată unde ‘aș’ putea ajunge, la cine. Un artist nu știe niciodată sigur pe cine va inspira melodia sa și ȋn ce casă va fi ascultată, nu știe niciodată dacă pe sculptura sa ȋși vor scrijeli numele adolescenți ȋndrăgostiți și nici dacă paginile cărții sale se vor ȋnnegri sub mȃinile muncite ale unui cititor, dacă ȋi vor fi subliniate și memorate cu ușurință cuvintele, apoi citate ȋn diferite cadre, dacă frazele ȋi vor deveni motto-uri…

Și-atunci eu ce fac?! Habar n-am. Ȋncerc să cresc cu fiecare zi. Ȋncerc să iau ce e mai bun de la cei mai buni oameni pe care ȋi ȋntȃlnesc. Dragii mei părinți-prieteni, nici nu știți voi cȃte mă ȋnvățați poate fără să vă dați seama și cȃt mă bucur că vă semăn. Și ce mai fac?! Ȋncerc să ȋmi placă ce ȋncerc să fac.
Un simplu gest poate declanșa avalanșe de păreri, un cuvȃnt poate naște mii de idei… o imagine poate transmite atȃt de multe sentimente!
Să fim din echipa cȃștigătoare. 🙂

Anunțuri

8 gânduri despre “La lumina lămpii cu bec de 40W

  1. cred ca fiecre dinte noi viseaza la o parte artistica inauntrul sau si unii dintre noi o au insa nu o gasesc sau le e teama sa nu o piarda atunci cand lumea o va descoperii…Si eu imi doresc sa pot scrie o carte pe gustul tuturor insa e greu pentru ca oamenii sunt atat de diferiti ..gusturile lor au un singur punct comun si e foarte greu de indentificat…Sunt curioasa daca oamenii acestia „mari” care acum ii citam, ii vedem in poze la televizor sau prin ilustratii in carti s-au gandit de la bun inceput ca vor ajunge acolo..sus?!

    Apreciază

  2. suntem la fel intr-o singura chestiune, suntem fiinte umane, in rest, fiecare iubeste diferit, merge diferit, zambeste altfel decat cineva, imbatranim diferit, dar nu uita, oricat de mic si neinsemnat poate fi cineva, poate cladi fizic sau metaforic, o intreaga lume, mai mare decat cea in care traim si poate merge cu ea in buzunar. Ce e dureros, e faptul ca unii isi blesteama ziua in care s-au nascut in loc sa o ia ca pe cel mai de pret lucru. te-am pupat, cred ca iar m-am apucat sa scriu eseuri in loc de commenturi

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s