Şi oare câte suspine şi câte sărutări, câte despărţiri şi regăsiri s-au conturat în spaţiul grăbit al metroului? Câte lacrimi rostogolite pe obraji obosiţi, printre oameni străini şi-au purtat sarea între staţii şi peroane? Câte jurăminte, decizii, vise, idei au rămas captive sub oraşul-morulă? Câte inspiraţii şi expiraţii mai adună şi cine mai spală şinele cu aripi frânte cristalizate în lacrimi aşa cum o fac oamenii trecători în lume? Şi ce mai urmează?! Urmează staţia…

Anunțuri

Un gând despre “

  1. Da…ai dreptate. Eu mi-aduc aminte ca in statia
    de metrou am vazut niste ochi albastri si un par
    balai, am alergat gafaind dupa ultimul metrou ca
    sa prind ultimul tren inainte de ultimul an de
    facultate.
    Am pierdut speranta ca voi lua nota de trecere
    la ultimul test din anul in curs si am citit zecile
    de randuri colorate de reclame de pe peretii
    scrijeliti tot de noi… Toate la metrou se
    intamplau in anul acela cand eram studenta…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s