Crede-mӑ cӑ n-aș vrea sӑ mӑ usuc la fel ca frunza pe care ȋncӑ vie am adus-o-n casӑ. Aș vrea sӑ stau puternicӑ ȋn fața vȃntului și sӑ te prind de mȃna caldӑ, temperatura sӑ gӑseascӑ echilibru ȋntre noi, sӑ nu mai știe a cui era mȃna cea rece, sӑ nu aibӑ idee gustul cine ce aromӑ are și nici mirosul ce parfum aveai cȃnd m-ai ȋmbrӑțișat. Și-mi doresc mereu sӑ fie-a noastrӑ toamnӑ, cu diminețile de ceai fierbinte, cu pisoiul cuibӑrindu-se-ntre noi…

Anunțuri

Un gând despre “

  1. Da, ai dreptate. Uneori si eu ma gandesc unde sunt zilele acelea pierdute in neant, in care dragostea ma striga cu disperare, iar eu nu intelegeam de ce nu-i puteam raspunde, de ce durea atat cand il priveam in ochii inlacrimati, de ce tristetea avea gust de ciocolata, de ce nu gaseam puterea sa -i dau un raspuns pozitiv celui care-mi statea alaturi….Eram inca eu, insa nu gaseam forta sa refuz durerea….
    te pup.
    olivia elena

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s