Ȋmpreunӑ pentru sӑnӑtatea ruralӑ.

Titlul postӑrii mele este numele unuia dintre cele mai ample și cu mare impact asupra populației proiecte organizate de SSMB. (Societatea Studenților ȋn Medicinӑ din București) Noi, la SSMB, avem multe activitӑți care ne dezvoltӑ ca oameni, ne pun ȋn fel și fel de situații ce vor conta probabil la un momentdat, pentru cӑ suntem ȋncӑ ȋn acea perioadӑ a vieții ȋn care fiecare experiențӑ, fie cӑ vrem sau nu, lasӑ o oarece amprentӑ asupra noastrӑ. Voi scrie cȃt de curȃnd mai multe despre acest gen de experiențe ȋn care m-am tot ‘aventurat’ ȋn ultimii doi ani. 🙂

Dar știam deja cӑ “Ȋmpreunӑ pentru sӑnӑtatea ruralӑ” este ceva mai mult de-atȃt, cӑ e treabӑ serioasӑ, ȋn care sunt implicați studenți din “ani mari”, medici rezidenți și medici specialiști…Știam cӑ se merge ȋn zone ale țӑrii unde oamenii nu au acces la servicii medicale și unde trebuie sӑ dӑm dovadӑ de pregӑtire, pricepere… Ȋn planurile mele de viitor se afla și participarea la acest proiect și mӑ imaginam acolo peste 2-3 ani… Ȋnsӑ ȋntȃmplarea a fost alta. Și ȋn ziua de 17 mai am aflat cӑ ȋn cȃteva ore voi porni spre Teleorman, unde voi sta ȋntreg weekend-ul, pentru a fi parte din caravana proiectului, ȋn comuna Dobrotești. Nu mӑ sperie situațiile necunoscute, ȋmi place sӑ ȋncerc sӑ mӑ descurc ”ȋn nou” și eram atȃt de nerӑbdӑtoare sӑ vӑd cum va fi!!

Drumul l-am parcurs ȋn liniște, dormeam, mӑ trezeam, ȋmi imaginam fotografii uimitoare ȋn lanurile de rapițӑ ce rӑmȃneau ȋn urma noastrӑ…zona devenea din ce ȋn ce mai verde, iar mașinile dispӑreau ȋncet, ȋncet, pȃnӑ cȃnd doar cȃte o cӑruțӑ mai venea uneori din sensul opus. Și am ajuns ȋn fața școlii, aceasta urmȃnd sӑ fie policlinica noastrӑ! Nu știam dacӑ sӑ zȃmbesc sau nu… afarӑ era deja agitație, erau oameni destui care fie voiau sӑ afle din curiozitate ce se ȋntȃmplӑ, fie știau deja despre demersul nostru și veniserӑ pregӑtiți, cu speranțele la ei, evident. Am dus ȋmpreunӑ bagajele pe care le adusesem de la București ȋn școala ce deja se transformase…clasele deveniserӑ cabinete pregӑtite sӑ-și primeascӑ primii pacienți. Circuitul acestora ȋncepea de la analizele rapide de sȃnge (glicemie, colesterol și trigliceride), pentru ca apoi sӑ meargӑ ȋntr-una din cele douӑ sӑli pentru examenul clinic (unde li se fӑcea și EKG), iar apoi ȋntr-unul din cele douӑ cabinete de cardiologie, mai departe la echografia abdominalӑ, dupӑ caz și ȋn cabinetul de ginecologie sau ȋn cel de pediatrie sau oftalmologie.
DSC_0026

La ȋnceput a existat ȋntr-adevӑr o oarecare situație mai puțin plӑcutӑ, generatӑ ȋn parte și de slaba comunicare cu cabinetul medical din comunӑ, din cȃte am ȋnțeles, lucru care este bine sӑ fie avut ȋn vedere pe viitor. Localnicii voiau sӑ intre ȋn circuitul creat de noi, nerespectȃndu-și neapӑrat ordinea. A durat foarte puțin pȃnӑ ce noi toți cei veniți acolo ne-am intrat ȋn ritm și am ȋnceput sӑ ne cunoaștem… muncind, la urma urmei, ȋmpreunӑ. Au fost ore bune ȋn care tot ce am fӑcut (noi, o mȃnӑ de oameni) a fost sӑ ȋncercӑm sӑ mulțumim localnicii, sӑ venim ȋn fața numeroaselor lor probleme de sӑnӑtate cu soluțiile cele mai bune, sӑ le dӑm rӑspunsurile pe care ȋn altӑ parte nu le-au primit. Și vӑ spun sincer cӑ am fost eficienți! Și am zȃmbit frumos. 🙂

La jumӑtatea acestei prime zile, singurul nostru moment de respiro a fost la masa de prȃnz (servitӑ dupӑ ora 15), cȃnd “Fluierașii de la Dobrotești” ne-au ȋncȃntat cu muzica lor, cu mesajul lor frumos și pur. Foarte potrivit pentru a ne ȋncӑrca de energie pe mai departe…
DSC_0067

Dupӑ-amiazӑ lucrurile mergeau parcӑ din ce ȋn ce mai bine, oamenii ce așteptau ȋn curtea școlii deja depӑnau amintiri, glumeau, iar noi coordonam totul mult mai ok, obișnuiți deja cu poziția ȋn care ne aflam.
La un momentdat mi-am amintit cӑ am ȋn bagaj manometrul de acasӑ și, pentru a le face oamenilor așteptarea mai plӑcutӑ/ agreabilӑ, am ȋnceput sӑ le iau ‘tensiunea’. Bineȋnțeles cӑ nu am scӑpat pȃnӑ cȃnd nu am mӑsurat tensiunea a aproximativ 40 de persoane! Dar primul sentiment a fost cel de uimire, șoc… atunci cȃnd mi-am dat seama ce tensiuni mari au acești oameni, cӑ problemele lor sunt cȃt de poate de reale și de grave, deși ȋmi zȃmbesc ei acum, vӑzȃndu-mӑ cӑ le dau atenție și par sӑ spunӑ “Da, mereu am avut-o așa…Nu, nu iau medicamente.”

Ȋnsӑ pentru mine cireașa de pe tortul zilei de sȃmbӑtӑ a fost ‘oferitӑ’ de doamnele doctor de la ginecologie, care mi-au permis ( ele și pacientele, bineȋnțeles) sӑ asist la consultații. Ramura aceasta a pӑrut sӑ mӑ tenteze ȋncӑ de anul trecut și vӑzȃndu-le pe dumnealor ȋn acțiune, felul ȋn care se comportӑ, delicatețea și totodatӑ profesionalismul lor au reușit sӑ aducӑ și alte bile albe acestei specialitӑți, cel puțin ȋn viziunea mea.
Sȃmbӑta s-a ȋncheiat undeva pe la 9 seara, dacӑ nu chiar mai tȃrziu…Am plecat și am ȋnchis școala metamorfozatӑ doar dupӑ ce Soarele se stinsese de ceva timp…
947149_471681459576389_1401720160_n

Duminicӑ am impresia cӑ totul a mers ca pe roate, ne simțeam confortabil acolo, ca ȋntr-un loc știut de multӑ vreme, oamenii pӑreau cunoscuți nouӑ, noi pӑream cunoscuți lor… Ziua a ȋnceput din nou dimineațӑ și s-a terminat spre searӑ, dar nu a fost atȃt de banal precum scriu eu aici. Nu! Tot weekend-ul nostru a adus cu el binele ȋn fața a mai mult de 150 de persoane…
Pentru mine experiența a fost bine-venitӑ, sunt bucuroasӑ cӑ am putut face parte din aceastӑ caravanӑ și le mulțumesc Elenei și Adinei, cele douӑ fete deosebite care s-au ocupat de organizarea ediției din Dobrotești.
DSC_0325

Am fost pusӑ ȋn situația de a comunica direct cu oamenii, de a le asculta problemele, de a ȋncerca sӑ le gӑsesc pe acelea relevante, pentru a ‘judeca problema’, am ȋncercat sӑ ȋi alin, mӑcar cu o vorbӑ și cu un zȃmbet… Ei veneau la noi cu speranța ȋn inimi, oricȃt de tineri sau de bӑtrȃni ar fi fost. Asta am simțit-o imediat… Prezența noastrӑ ȋn școala lor din comunӑ era ea ȋnsӑși o razӑ de speranțӑ printre norii prӑfuiți din viețile lor. Erau oameni amӑrȃți majoritatea, singuri, cu patologii evoluate, unii fӑrӑ sӑ urmeze tratamentul corespunzӑtor… Mi-am urmӑrit colegii mai mari ȋn acțiune, la examenul clinic, am ȋncercat sӑ le ‘sorb’ vorbele și sӑ le ȋnțeleg modul de gȃndire; am fost pusӑ apoi ȋn situația de a face, ȋmpreunӑ cu un alt coleg din an cu mine, primul nostru examen clinic și primul EKG. Ok, aici ne-am panicat puțin. Dar am respirat, am ȋnchis ochii pentru o secundӑ și am reușit sӑ facem totul fӑrӑ cusur! Am ajuns la inimile oamenilor…nu am ȋncercat sӑ fac asta, ci s-a ȋntȃmplat pur și simplu. Și ei, la rȃndul lor, au ajuns la inima mea… O famile tȃnӑrӑ mi-a trezit amintiri dureroase cȃnd, dupӑ ce deja se stabilise o legӑturӑ ȋntre noi, vorbisem de mai multe ori, am aflat cӑ ‘mama’, de doar 40 de ani, trebuie sӑ sufere o operație de ȋnlocuire a valvei mitrale… Reacția a fost sӑ-mi duc mȃna la cap și sӑ spun “Nu…”, dar am ȋncercat apoi sӑ ȋi ȋncurajez cum am putut eu mai bine.
Domnul Medelean, bunicul meu preferat din sat mi-a propus sӑ rӑmȃn acolo, “cӑ-s mulți bӑieți buni și au și multe oi”… 🙂

Cele douӑ zile au ȋnsemnat cu mult mai mult decȃt cele scrise aici. Aceasta este o parte din experiența proiectului, vӑzutӑ prin ochii mei… Mai am multe de ȋnvӑțat și de experimentat, ȋn mod sigur, dar ‘deplasarea’ de la Dobrotești poate cӑ a fost unul dintre primii mei pași. Ȋncӑ o datӑ, noi și concentrate simboluri sufletești au fost adӑugate ȋn dreptul cuvintelor bӑtrȃnețe, ajutor, viațӑ, iubire, speranțӑ…

DSC_0160
Florentina-Alexandra Ion.

* Despre ediția din Dobrotești a scris și Cristian China-Birta (chinezu), aici.
* Pagina de facebook a proiectului este aici.

Anunțuri

Un gând despre “Ȋmpreunӑ pentru sӑnӑtatea ruralӑ.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s