Aromele Bucureștiului.

Bucureștiul are propriile sale arome, ca orice altceva pe lume, arome ce sunt nuanțate de anotimpuri, tinereți și stări. Închid ochii și ajung…
În piață, vara, aproape de apus, atunci când vânzătorii își adună produsele și încearcă ambițioși să îi ademenească pe trecători cu oferte „de închidere”. Acolo miroase a pepene stat sub soare, a pământ, a roșie coaptă, a sudoare, a afacere…
Metroul, într-o după-amiază ploioasă de noiembrie, are nuanțe de haine abia scoase din șifonier, după căldura verii, umbrele îmbibate, noroi, îngrijorare… dar în iunie, aduce cu fiecare stație vacanța mai aproape, miroase a bronz, înghețată de fructe… iar mergând spre ieșire, spre bulevarde aglomerate, pășim pe nori parfumați de levănțică, pe care țigăncile încearcă să le vândă cu ardoare.
Dorobanțiul miroase a parfum fin și a prăjiturele roz și delicate, centrul vechi, a dans și bere. Pipera miroase a clădiri înalte, geamuri de sticlă, dar și praf, facultatea de medicină, a cărți și formol, spitalul Floreasca, a frică, adrenalină…
Locurile înmagazinează amintirile noastre, energiile de moment, puse cap la cap, țesute mai mult sau mai puțin la întâmplare, închegate în arome-stări, pe care fiecare le percepe diferit…

Noi toți oferim locului parfum, culoare, esență. Eu, tu, oamenii de afaceri care merg ca niște soldați, cu laptopurile în mâna dreaptă, vânzătorii ambulanți, șoferii de taxi, elevii ce aleargă după ore și bunicii lor, care le duc zâmbitori și buni ghiozdanele, cerșetorii, unii cu povești incredibile, cei ce fac bine, cei ce fac rău… și poate că trecerea nu ne e în zadar și aromele cu care impregnăm orașul nu sunt degeaba… și se întâmplă să îmi amintesc de la anatomie următoarele: calea olfactivă este una scurtă, fără releu talamic și atunci impactul stimulării olfactive este rapid, intens și pe arii cerebrale largi. Iar calea olfactivă aparține sistemului limbic, totalitate a structurilor cerebrale din regiunea mediană și profundă a creierului, vechi filogenetic, ce au rol major în memorie, gestionarea emoțiilor și elaborarea comportamentelor…
Așa că… poate mirosul de săpun de casă și discreta aromă de apă de colonie pe care le simțeam atunci când bunicul mă urca pe bicicleta lui au contribuit la felul meu de a fi?! Și la fel și menta de sub leagăn, compotul de vișine și salcâmii de lângă casă? Și cărțile din bibliotecă și săpunul dintre hainele bunicii?
Suntem puzzle de culori, trăiri și sentimente, amestec de priviri, înțelesuri și neînțelesuri…
Suntem grăunte de nisip de formă unică, aruncate în vârtejul clepsidrei vieții…

Anunțuri

3 gânduri despre “Aromele Bucureștiului.

  1. Atit de departe si totusi atit de aproape de ceea ce nu se poate vedea decit in umbra gindului obosit de atita veghe .O lume a nimanui desenata pe coperti de carte ,vinduta si cumparata la mica publicitate , inghesuita pe trotoare, asteptind schimbarea culorii unui semafor care a uitat schimbarea. Bag mina dupa ceva ce a fost cindva un copac sau un colt de padure cautind un cuib de pasare in care sa primesc roua dimineti si descopar uimit ca mi-am pierdut umbra…

    Apreciat de 1 persoană

  2. Intilnire :Cred ca lucrurile care compun viata noastra sint mult mai simple decit par.O zi , o noapte,o casa ,o masa ,un pat ,citeva intilniri la care tii: o fata, un copil, un ciine,un prieten ,un pom,un munte, o apa care curge alaturi de tine sau care sta in fata ta,un parc , o banca,porumbei, copii care se joaca,niste oameni cu parul alb pe care incerci sa-i intelegi,o luna, un soare, o bucurie ,un necaz ,o umbra pe care o misti de colo colo,niste ginduri despre inceput si sfirsit ,o carte ,o icoana de loc si de suflet, EL,tu,niste drumuri inainte si inapoi ,nimic important pentru altii dar important pentru tine si ca un vint nevoia de a te intilni pe tine cu ele…oare ce ne lipseste?Timpul?

    Apreciat de 1 persoană

  3. Da, o imagine mirifica a unei capitale a secolului XX,un tablou al prezentului intunecat al unei Romanii vechi, insa cu un abur de speranta in tinerii care ar putea schimba ceva in aceasta tara a noastra, frumoasa, unica, insa incarcata de constructii noi, obositoare si reguli zgomotoase. Cand am citit descrierea ta, gandul mi-a zburat la copilaria mea, la mirosul de praf dintre cartile unchiului meu.Biblioteca lui avea acea aroma de antic, de umezeala, de epuizare cerebrala pentru a citi atatea pagini celebre. Si, sincer, imi e dor de acel miros, desi era intepator si deranjant, se estompa o data cu glasul bland al unchiului meu, linistea din explicatiile si povestirile lui, o data cu privirea lui calma. Mi-e dor de …copilaria aromata!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s