Vânătăi pe suflete.

„Asta-i sarea pământului și a acestei existențe blestemate. Nu plajele care se-mpart în decoruri de vis, nu Club Mediterranee, nu prietenii, ci ceva fragil, ceva prețios pe care în vremurile astea îl distrugem cu bună-știință și pe care creștinii îl numesc «suflet». (Chiar și ateii, deși nu folosesc același termen.) Și, dacă nu suntem atenți, într-o zi o să ne trezim cu acest suflet în fața noastră, răsuflând din greu, cerând milă și fiind plin de vânătăi… Și vânătăile astea le-am meritat fără doar și poate.“ – Francoise Sagan, ‘Vânătăi pe suflet’.

Am stat și m-am întrebat… oare când începe sufletul să primească lovituri, oare când se acoperă de vânătăi?! Îți amintești ultima oară când te-a durut, când ai simțit că îl ai, că e acolo, prins sub o roată cu țepi ascuțiți? Sau poate de ceva vreme ai tot permis să-ți fie maltratată această parte atât de fragilă din tine, încât s-a obișnuit cu noua culoare și cu durerea de la fiecare apăsare? Oare când începe viața de adult să ne îngroape entuziasmul de adolescenți și visele în care credeam cu atâta ardoare?… Ne-am schimbat și am crescut. Dar, din păcate, ne-am și micșorat.  Am devenit străini de ei, străini de noi, străini de lume, sceptici, tăcuți, reci și rezervați, înfricoșați de ceilalți și de propria persoană. Aparența e atât, o aparență… succesul e ca nisipul printre degete… construim castele din el, dar la primul val se pierde într-o masă amorfă.  Și toate vânătăile astea!… pe majoritatea le avem de dinainte să fi devenit reci, le avem de atunci când încă mai credeam în oameni, credeam atât de mult încât i-am lăsat să pășească încălțați cu cei mai duri și mai murdari pantofi acolo unde e într-adevăr acasă… – la noi în suflet… Și ce e unic la aceste răni e felul cum se vindecă… Știe cineva, de fapt, cum?!

 

 

Anunțuri

Un gând despre “Vânătăi pe suflete.

  1. Niciodata nu se vindeca… chiar de ai impresia ca s a sters urma pantofului care te-a calcat in picioare, tot ramane un miros pregnant de umilinta, durere, ignoranta, un gust amar de incompatibilitate si raceala lugubra, care persista toata viata. Oricata ciocolata primesti apoi ca sa te indulcesti, nu vei uita trecutul! Am patit o si eu cu diversi, asa zisii prieteni, care mi-au lasat in suflet goluri infinite si care m-au facut sa-mi pierd increderea in mine, in viitor….Pacat ca trebuie sa ne maturizam prin aceste intamplari triste si care lasa rani nevindecabile, care transfosrma acest mic suflet uman in presul de la … poarta!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s