Cine, de ce?

Sunt energie, sentiment, schimbare, nehotӑrȃre și hotӑrȃre. Sunt toate dezamӑgirile și toate momentele de fericire. Sunt un om complicat de simplu- cel mai adesea nu am nevoie de mult pentru a fi fericitӑ. Așa cred. Dar sunt puțini curajoși care sӑ afle adevӑrul pe propria piele. Merg ȋnainte fӑrӑ sӑ regret prea mult din trecut. Ȋmi iubesc familia și sunt conștientӑ cӑ ei sunt oamenii mei, aceia ce vor rӑmȃne. Sunt zȃmbet și tristețe, sunt prietenӑ și amenințare, sunt muncӑ și pasiune. Sunt suflet și rӑcealӑ, decizie și indecizie. Nu mӑ cunoaște dacӑ vrei sӑ mӑ uiți, te voi otrӑvi. Ȋn diferite feluri. (21.02.2014)

gândurile călătoresc… pe internet, în apele limpezi-tulburi ale minţii, în sufletul meu şi în sufletele voastre…

Nu gândesc mereu în epitete, comparaţii şi metafore. Dar nici nu mă străduiesc să scriu în felul în care o fac. Acest lucru pur şi simplu se întâmplă.

Ideile îmi sunt fulgerări cu destin propriu ce vin de undeva din necunoscut. Unele sunt sortite pieirii încă de la naştere, altele pot deveni nemuritoare prin mine, prin ceea ce creez. Sper că aşa se poate numi activitatea aceasta care mă aruncă în vid- un vid plin de suspans, de tulburare emoţională ce-mi răreşte respiraţia şi mă lasă cu mintea goală. Atunci când scriu sunt peste tot şi nicăieri. Mă pot juca cu timpul şi cu destinul, pot da şi lua viaţă, sunt demiurg. Dar sunt un om simplu, un copil ce speră, ca atunci când va fi mare, să fie… fericită.

Nici eu nu am descoperit până acum misterul cuvintelor care vin şi pleacă ori rămân. Mai am nevoie de antrenament. Sper doar ca ceea ce sunt eu să nu dezamăgească cititorul, să nu fiu mai puţin decât cea la care se aşteaptă. Şi mai sper ca textele a căror sămânţă am udat-o cu prelingeri ale sufletului să ofere încredere, speranţă, putere…

_________________________________________________________________________________

De ce?

Mintea îmi zboară deseori la vremuri şi locuri îndepărtate, necunoscute şi fascinante, care mă atrag prin complexa simplitate şi prin blânda sălbăticie.
Trăiesc şi încă respir. Respir acelaşi aer cu tine, dar suntem diferiţi. Fiecare are altceva de zis, altă părere, deşi suntem aceiaşi oameni- frumoşi, creativi, naivi, zâmbitori, nostalgici, puternici, efemeri. Uităm. Trecem prin timp şi deseori uităm detalii care ne-ar putea dezvălui zâmbetul lunii, umbra soarelui.

Ţes fire imaginare cu altele reale, ofer suflul vieţii rândurilor ameţite de atâtea aiureli…
Scrisul mă ajută să cresc- în sclipiri şi în amintiri. Ceea ce scriu e al meu şi al oceanului, care e etern. Ceea ce scriu va rămâne viu chiar şi atunci când respiraţia mea va fi una cu vântul. Cred în asta şi de aceea sunt încă aici- pentru că nu am scris suficient, nu am oferit dunelor vântul care să le schimbe măcar pentru scurt timp direcţia, nu am îndulcit marea.

Am nevoie să fiu înţeleasă, ajutată, iubită. ? .
Până acum am putut cunoaşte cu toţii frumosul şi complicatul, realul şi imaginarul din ceea ce tot noi, oamenii, am spus, scris, insuflat, respirat, iubit… Dar eu voi încerca.
(8august2009)

_____________________________________________________________________________________