Frunze grăbite?

Un loc aparte în inima mea îl vor avea mereu Cici, sora bunicului, şi întreaga sa familie. Încă de la câţiva anişori ( ulterior am aflat că de la câteva luni ) obişnuiam să stau la ei cu săptămânile… Şi astăzi, vizitând din nou acel loc al copilăriei mele, am avut ocazia să îmi amintesc o sumedenie de lucruri; iar senzaţiile şi emoţiile pe care le-am încercat parcă aduceau cu ele alţi ani ce păreau atât de apropiaţi, atât de prezenţi… şi totuşi au trecut atât de repede. Chiar dacă timpul zăpăcit de viteză şi vieţile noastre care încearcă să prindă contur pe axa sa ne împiedică deseori să petrecem împreună anumite momente, ei vor fi întotdeauna parte din mine.

Dar să păşesc acum cu ajutorul memoriei în curtea şi în casa familiei G., un loc primitor în care răsună glasuri vesele.
O alee lungă, cu flori de o parte şi de alta, mă întâmpină. Am fost întotdeauna invidioasă pe lalelele delicate, înalte şi subţiri din grădină. Dar acum e vară, e vacanţă şi am scăpat de grădiniţă pentru câteva luni, mi-am adus schimburi şi merg să stau la Cici. Merg pe lângă casă, pe sub bolta înaltă şi ajung la leagăn… leagănul copilăriei mele. Mă aşez, iar simţurile mă acaparează- miroase a mentă; e menta ce creşte de atâţia ani lângă leagăn. Pe lângă marginea casei văd flori-de-piatră într-un amestec de culori desprinse din soare. Urmez cu privirea direcţia pe care se întind şi văd beciul- răcoros, plin cu borcane cu compot de vişine şi dulceaţă de toate soiurile, cu scările sale late şi uşa pitică. Aproape că simt mirosul specific de umezeală amestecată cu vapori de ţuică. A, da. Iar pe beci văd borcanele puse la uscat, borcane ce aşteaptă cu nerăbdare să cunoască dulceaţa mierii. Şi apropo de miere, ce bine că Puiu este plecat cu stupii- nu o dată s-a întâmplat să fiu înţepată de câte o albină, iar cu alergia mea nu e de glumă. Hm, dar ce sfârâie în bucătăria din faţă? Sper să fie May, să facă gogoşi cu miere de salcâm, preferata mea. Încă nu intru, merg mai departe, trec prin curtea păsărilor şi ajung în grădina din spate. Parcă era aici un vişin mare, ca o salcie pletoasă, sub care îmi plăcea să stau şi în care cutezam chiar să mă caţăr…Ciudat.

Dar îmi păstrez direcţia strategică- pe lângă zmeură! Oricât de cald ar fi, zmeura asta delicioasă îmi mănâncă ceva timp.. şi trecând pe lângă ea, pe sub pruni, constat că trebuie să ma aplec dacă nu vreau ca vreo ramură să îmi intre în ochi. Oare am mai crescut puţin în ultima vreme?

Ajungând la capătul grădinii şi bineînţeles, la capătul zmeurei, printre romburile plasei de la gard, în spate, văd casa lui Cristi; ultima oară era forfotă de zidari acolo. Acum e linişte, poarta este închisă, dar în grădină şi pe terasa din faţă pot vedea o mulţime de flori- exact aşa cum îi place lui Cristi. Mă voi întoarce însă acum. Sper ca May, sau măcar Mihaela, cu care mă cam bat, dar pe care o iubesc până la cer, să facă totuşi nişte gogoşi. Între timp eu aş putea să mă furişez în sufragerie, la bibliotecă. Acolo e mereu mai răcoare, mai întuneric, mai linişte… şi unde pui şi mirosul de cărţi. Mă fascinează titlurile şi încerc mereu să croiesc singură un şir de întâmplări. Sper ca într-o bună zi să citesc multe din ele…

Dar ajung înapoi în faţa bucătăriei de vară, lângă leagăn, şi simt agitaţie, dar nu în jurul meu, cum se întâmpla de obicei. May nu mai e aici de câţiva ani, dar e aici copilul blonduţ cu bucle de îngeraş, cu picioarele bronzate şi cu un zâmbet ştrengăresc pe chip. Merge desculţ, dar are la picioarele sale mulţi adulţi; e de ajuns să clipească o dată cu genele lui lungi şi întoarse şi să o strige pe ‘mami Cici’…

Nu mai sunt eu copilul în jurul căruia gravitează familia, nu mai e vişinul mare acolo, nu mai sunt aceleaşi flori-de-piatră şi nici aceleaşi frunze de mentă. Leagănul are altă culoare acum, grădiniţei i-am spus ‘la revedere’ cu ani buni în urmă şi sunt alte rândunele ce au cuib sub streaşină. Anii au zburat pe aripile bătrânelor rândunici, dar eu voi fi mereu primită cu braţele deschise, iar râsul lui Cici va întregi de fiecare dată atmosfera. 🙂

Codrut

Anunțuri

2 gânduri despre “Frunze grăbite?

  1. Ce fotografie sugestiva! Ai uitat sa mentionezi anumite detalii in descrierea ta, lasand imaginea sa graiasca. De data asta, te iert!

    De multe ori, ma recunosc aproape cu fidelitate, in ceea ce ai devenit: am impresia ca imi vorbesc in oglinda, cand, de fapt esti tu, minunata Aleja, adorata mea. Si tare as vrea sa inveti din greselile mele. Insa pentru asta, e musai sa initiez o conversatie face to face. Drept urmare, te provoc la o intalnire! iti las libertatea de a stabili detaliile, cu rugamintea de a-ti anunta „potentialul” interlocutor.

    Cu multumiri,

    Mai

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s